„Ne confruntam cu cea mai periculoasa revolutie din istoria omenirii:
revolutia statului impotriva omului. Ne confruntam cu cea mai grava
idolatrie din toate timpurile: zeificarea statului”
(Richard Coudenhove-Kalergi – Totaler Mensch, Totaler Staat)
Și atunci ce facem? Facem un mega stat! Și cine-l va conduce?
Într-un discurs postat pe site-ul European Union, alaturi de alţi masoni, este elogiat şi Richard Coudenhove-Kalergi (1894 – 1972).
Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene
Imigrarea în masă e un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de Sistem şi pe care propaganda multietnică se chinuie să îl reprezinte ca fiind inevitabil.Cu acest articol încerc să demonstrez o dată pentru totdeauna că nu este vorba de un fenomen spontan.
Ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, în realitate este un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge complet chipul Vechiului Continent.
PANEUROPA
Puţini ştiu că unul dintre principalii ideatori ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene.
Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene.
Numele său e Richard Coudenhove Kalergi.
El se mişcă în spatele cortinei, departe de reflectoare, reuşind astfel să atragă în pânzele sale pe cei mai importanţi şefi de stat, care au susţinut şi promovat proiectul său de unificare europeană. [1] În 1922, la Viena, pune bazele mişcării „Paneuropa” care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite.
Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial. Cu instaurarea fascismelor în Europa, Planul se deteriorează, iar uniunea Paneuropeană e constrânsă să se dezbine, dar după al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, din loja masonică B’nai B’rith şi a unor ziare ca şi New York Times, reuşeşte să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.
ESENŢA PLANULUI KALERGI
Contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi (n. 16 noiembrie 1894, Tokio, Japonia, d. 27 iulie 1972, Schruns, Austria), a fost un publicist, politician şi militant federalist european, de origine austriacă.
A fost fiul ambasadorului Imperiului Austro-Ungar în Japonia Heinrich Graf von Coudenhove-Kalergi şi al soţiei acestuia, Mitsuko Coudenhove-Kalergi (n. Aoyama Mitsu, 1874, d. 1941).
El a văzut în sfârşitul Primului Război Mondial momentul ideal pentru a aduce în prim planul dezbaterilor publice vechiul „obiect al dorinţei”, adică o Europă unită.
Pe la inceputul anilor 20 ai secolului trecut, intra in loja masonica din Viena.
A pus bazele unei mişcări de unificare a natiunilor europene, care încă există, deşi rolul său este mult diminuat si a intemeiat prima organizaţie neguvernamentala „europeista” de pe continent in 1922 cand fondeaza International Paneuropean Union sau Paneuropean Movement sau Pan-Europa Movement,
In 1923 publica manifestul Paneuropa.
Opera sa, „Pan-Europa”, este un text interbelic îndreptat împotriva miscarilor naţionaliste ale vremii, propunand ca obiectiv principal, integrarea europeana.
Deşi nu s-a reuşit o organizare a Europei Occidentale într-o formă federală, în 1947, Coudenhove a organizat primul congres al Uniunii Parlamentare Europene, în Gstaad, Elveţia.
Aici s-a stabilit că Consiliul Europei, înfiinţat în 1949, nu avea să fie numai un Consiliul al Miniştrilor, dar avea să conţină şi un corp consultativ, al adunării parlamentare.
Astfel începe istoria parlamentarismului european.
„Ne confruntăm cu cea mai periculoasă revoluţie din istoria omenirii: revoluţia Statului împotriva omului. Ne confruntăm cu cea mai rea idolatrie din toate timpurile: divinizarea statului.”, Contele Coudenhove-Kalergi
În 1950, oraşul Aachen i-a oferit Contelui Coudenhove-Kalergi primul premiu internaţional Charlemagne (Karlspreis).
La puţin timp după, Uniunea Parlamentară Europeană a fuzionat cu Mişcarea Europeană înfiinţată de fiul vitreg al lui Winston Churchill, Duncan Sandys.
Mişcarea Europeană l-a ales pe Conte preşedinte de onoare, acesta fiind singurul cetăţean privat, alături de politicieni de mare clasă precum Konrad Adenauer, Winston Churchill, Alcide de Gasperi, Robert Schuman şi Henry Spaak.
După care, mişcarea paneuropeană merge alături, uneori interconectat, cu acţiunile de organizare a comunităţilor europene care au dus la formarea ulterioară a Uniunii Europene.
Contele Coudenhove-Kalergi a fost cel care a lansat, în 1923, ideea unei uniuni economice franco-germane, bazată pe cărbune şi pe mineru de fier.
Această idee a stat la baza înfiinţării CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului), un sfert de secol mai târziu, soluţie pentru a scăpa Europa de un nou conflict franco-german, dar care a iniţiat procesul de integrare europeană.
Acelaşi Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus Oda Bucuriei, din Simfonia a IX-a a lui Beethoven, imn al Europei unite şi tot el a fost sursa de inspiraţie a lui Churchill în apelul său la unitate europeană, cuvântat la Zurich, în septembrie 1946.
În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial.
El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare, pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat, de către elita aflata la putere.
„Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi.” [2]
Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi.
Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă.
Pentru ca Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici.
Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei. Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul prin amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de dominat.
Eliminând principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresa minorităţilor prin intermediul legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor. Politicienii acelor vremuri au dat dreptate lui Kalergi, puterile occidentale se încredinţau planului său, iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat aceste proiecte.
Şefii politicii europene ştiu bine că el e autorul acesteiEurope care se dictează prin Bruxelless şi Maastricht.
Kalergi, necunoscut opiniei publice, în clasele istorice şi printre deputaţi, este considerat tatăl Maastrichtului şi multiculturalismului. Noutatea planului său nu e cea de a accepta genocidul ca mijloc pentru atingerea puterii, ci cea de a pretinde crearea subumanilor, iar mulţumită caracteristicilor negative ale acestora ca şi incapacitatea sau instabilitatea, să se garanteze toleranţa şi acceptarea „rasei nobile”. [3]
DE LA KALERGI ÎNAINTE
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de inspiraţie ale actuale Uniuni Europene.
Convingerea că popoarele Europei trebuiesc amestecate cu negrii şi asiatici pentru a distruge identitatea şi pentru a crea o singură rasă metisă, se află la baza tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării minorităţilor.
Nu este vorba de principii umanitare, ci de directive emise cu o determinare nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid din istorie.
În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care la fiecare doi ani premiază europeiştii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi.
Printre aceştia găsim şi nume de calibrul Angelei Merkel sau al lui Herman Van Rompuy.
Incitarea la genocid se găseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a ospita milioanele de imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană.
Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, Ianuarie 2000, pe nume „Population division” al Naţiunilor Unite la New York, intitulat: „Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi.”
Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât de precisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei.
Ceea ce rămâne sigur e faptul că natalitatea scăzută ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile.
La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci doar se accelerează dispariţia acestuia.
Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şiculturală.
Pe scurt, teza Planului Kalergi a constituit şi constituie şi astăzi fondamentul politicilor oficiale ale guvernelor menite să promoveze genocidul popoarelor europene prin imigrarea în masă. G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă:
„Ceea ce oriunde in lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală”. [4]
CONCLUZIE
Dacă privim în jurul planului Kalergi, pare că s-a realizat în întregime.
Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii” susţinută de evangelizatorii Mentalităţii Multiculturale, e adeziunea la amestecul etnic forţat.
Europenii sunt naufragiaţi în metisism, scufundaţi în valurile de imigraţi afro-asiatici. Plaga căsătoriilor mixte produce în fiecare an mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copiii lui Kalergi”.
În fiecare an, populația Europei se colorează. Acest lucru se se intâmplă din cauza afluxului constant de imigranți din țările africane și asiatice. Dacă luăm de exemplu o școală într-o suburbie oarecare lângă Paris, Livry-Gargan să zicem, este posibil să înțelegem modul in care se crește progresiv procentul populației de culoare și metișe.
Sub dubla presiune a ignoranţei şi tâmpeniei umanitare oferite de mijloacele de comunicare în masă s-a impus europenilor negarea propriilor origini, uitând astfel de propria identitate etnică.
Susţinătorii Globalizării se obosesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră e un act progresist şi umanitar, că „rasismul” e greşit, dar doar pentru că vor ca noi să devenim doar nişte orbi consumatori.
Mai mult ca oricând e necesar săreacţionăm la minciunile Sistemului şi să reanimăm spiritul rebeliunii în inimile europenilor.
Nu avem altă alegere, alternativă e sinuciderea etnică.
NOTE
[1] Printre urmaşii din prima clipă sunt şi politicienii cehi Masarik şi Benes, la fel ca şi bancherul Max Warburg care a pus la dispoziţia lui Kalergi primii bani pentru proiect, 60.000 de mărci.
Cancelarul austriac Monsignor Ignaz Seipel şi următorulpreşedinte austriac Karl Renner şi-au asumat responsabilitatea de a conduce mişcarea Paneuropeană.
Kalergi însuşi anunţă faptul că alţi politicieni francezi aprobau mişcarea sa pentru a reprima recuperarea Germaniei.
Astfel, primul ministru francez Edouard Herriot şi guvernul său, ca şi liderii britanici din toate sectoarele politice şi redactorul şef de la Times, Noel Baker, au căzut în mecanismele acestui conspirator.
În final a reuşit să îl atragă pe însuşi Winston Churchill. În acelaşi an, cel care mai târziu urma să fie genocidul ceh a 300.000 de sudeţi germani, Edvard Benes, a fost numit preşedinte onorific.
Până în acest moment el a ignorat complet existenţa lui Kalergi, dar negocia cu Mussolini pentru restrângerea dreptului autodeterminării austriecilor pentru a favoriza mai mult popoarele victorioase, dar a eşuat.
În infinita listă de politicieni ai secolului XX, de menţionat în mod special sunt Konrad Adenauer, fostul ministru al justiţiei spaniol, Rios şi John Foster Dulles (EEUU).
Fără să respecte fondamentul democraţiei şi cu ajutorul ziarului New York times şi al New York Herald Tribune, Kalergi a prezentat Congresului American planul său.
Dispreţul pe care îl avea faţă de guvernul popular l-a exprimat într-o frază din 1966, în care aminteşte activitatea sa de după război: „Succesivii 5 ani ai mişcării Paneuropene au fost dedicaţi mai ales acestui obiectiv: prin mobilitarea parlamentelor se forţau guvernele să construiască Paneuropa”.
Ajutat de Robert Schuman, ministrul de externe francez, Kalergi reuşeşte să scoată de sub controlul Germaniei propria producţie de oţel, fier şi cărbune şi să le transfere suveranităţii supranaţionale, adică antidemocratice.
Apar alte nume: De Gasperi, trădătorul autodeterminării tirolezilor de sud şi Spaak, liderul socialist belgian.
Kalergi pretinde că vrea săstabilească pacea între poporul german şi cel francez prin urmaşii lui Clemenceau, cei care au creat planul genocid de la Versailles.
În anii 20 alege culoarea albastră pentru steagul Uniunii Europene.
Rolul de conducere al lui Kalergi în cosntruirea Europei multiculturale şi în restricţionarea puterii executive a parlamentelor şi guvernelor e evident şi în zilele noastre şi se demonstrează prin conferirea premiului „Coudenhove Kalergi” de către cancelarul Helmut Kohl ca şi mulţumire pentru urmareaplanului, ca şi jertfă şi adorare a puterii personajului din partea masonului şi politicianului european, primul ministru al Luxemburgului, Junker.
În 1928 s-au adăugat celebri politicieni şi masoni francezi: Leon Blum (mai târziu prim ministru), Aristide Briand, E.M. Herriot, Loucheur. Printre asociaţii săi se întâlneau şi alte nume ca şi scriitorul Thomas Mann şi fiul Kaiserului, Otto von Absburg.
Printre promotori, dincolo de cei deja menţionaţi, se întâlnesc şi Churchill, CIA, loja masonică B’nai B’rith, New York Times şi toată mass-media americană.
Kalergi a fost primul căruia i s-a oferit premiul Carlomagno în localitatea Aachen; iar când l-a primit şi Adenauer, Kalergi era prezent. În 1966 păstrează contactele cu cei mai importanţi colaboratori.
Toţi cei care au primit acest premiu fac parte din cercul de prieteni ai lui Kalergi şi sunt masoni, sau se străduiesc să reprezinte interesele SUA în Germania.
În anul 1948 Kalergi reuşeşte să convertească „Congresul europarlamentarilor” din Interlaken într-un instrument prin care să oblige guvernele să îşi întoarcă atenţia spre „chestiunea europeană”, adică să îi realizeze propriul plan.
Tocmai atunci se formează Consiliul European, iar la conducerea delegaţiei germane îl găsim pe Konrad Adenauer sprijinit de CIA. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”)
[2] Kalergi, „Praktischer Idealismus”
[3] Honsik, cit.
[4] „USA Magazine” 12 august 1955
Surse:
cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/29/genocidul-popoarelor-europene-paneuropa-si-sinuciderea-etnica-planul-kalergi/
http://art31.ro/planul-kalergi-genocidul-popoarelor-europene/
No comments:
Post a Comment